FOR LOVE

Pablo Neruda - Poem

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul
unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa
straluceasca, oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca
"a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi...

Serghei Esenin - Motive persane (fragmente)


Lîngă-un fişic de ruble, la masa din dugheană
Stînd astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
Cum oare, murmurîndu-l
în limba ei persană
Să-i spun frumoasei Lala gingaşul “te iubesc“?
................................................................

Şi mi-a răspuns zaraful prinzîndu-mă de haină:
În dragoste cuvîntul e de prisos oricînd,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină
Vorbesc doar ochii mistuitor arzînd
................................................................

În dragoste sunt toate mireasmă si furtună
Treci beat de fericire, zaci de tristeţe supt.
“Tu eşti a mea“ pot trainic doar braţele să spună
Ce şi-au cuprins iubita şi vălul i l-au rupt.

Cand am nevoie de soare….

Deschid ferestrele ce dau spre cer

Pentru ca razele calde sa-mi mangaie obrajii si sa-mi incalzesca sufletul

Cand am nevoie de aer,

Ma asez pe campul verde cu maci rosii

Si ma topesc in imensitatea cerului, asemuindu-ma cu el

Luandu-ma de mana cu vantul

Si zburdand printre nori…

Cand am nevoie de parfumul florilor

E atat de simplu

Primavara de-ar fi

Si iarna de-ar fi

Cand am nevoie de cristalinul apei

Din diamantele de roua,

Ca sa-mi trezeasca simturile,

Si sa-mi spal sufletul,

Alerg desculta dimineata,cu mult inainte de rasarit

Prin iarba verde, racoroasa

Pentru ca sa fiu pura

Fara de ganduri pagane sau tristetile zilei de ieri

Privind maretia rasaritului

In asteptarea unui nou inceput, odata cu ivirea zorilor.

Unui nou drum, unor noi sperante

Cand am nevoie de dragoste,

Ma urc pe cel mai inalt pisc de munte…..

Cobor in vaile unduioase…..

Zbor deasupra padurilor, deasupra apelor, deasupra desertului….

…….si voi continua sa strig !

în tine am călătorit şi ziua şi noaptea
cu trenul, cu avionul
cu sandale, cu picioarele goale
pe mirişti, prin mlaştini
prin multe păduri
am stat lângă sobă împreună când afară ningea
am alunecat pe tobogane
ne-am dat în leagăne
de oameni fericiți temporar
am spart nuci
cu impresia că am făcut cele mai miraculoase lucruri....

În vânt o umbră se mai vede
Ce-n gânduri și vorbe nu crede
Și pasu-i calcă apăsat.
Privirea-i vede...nepăsat.

Vede cum pleacă neîmpăcat,
Cum doi aștrii s-au certat...
Cum chipul ei în ochi a stat
Privirea-i vede...nepăsat.

Vede cum trece printre ele
Rostite, ele, vorbe grele
Cum prăpastie-au creat
Privirea-i vede...nepăsat.

Însă ea tot se depărtează
O stea ține-amintirea trează,
Prezentul trece tremurat...
Privirea-i vede...nepăsat.

Magia ta s-a spulberat
Ai fost o amăgire.
Și te cobor cum te-am urcat
C-o singură privire...
La fel ca orice muritor
Nu ai știut să vezi,
Când câmpu-i plin cu multe flori
Pe care să culegi?
Am stat în loc atâția ani
Ca să visezi la mine...
În juru-mi totul se trecea,
Eu mă gândeam la tine.
Și nici măcar nu ai văzut
A zbaterii privire...
Că pentru o vorbă și-un sărut
Mă lepădam de tine...
Las timpul ca un robinet
Să curgă peste noi...
Nu mai suspin, nu mai regret,
Azi nu mai suntem... DOI

Mi-e dor de ochii tăi căprui...
Mi-e dor de noi, şi câteodată
Îmi vine să alerg hai-hui...
Să-not prin marea agitată...
Să mă-nec...


Mii de lacrimi mi-au scăldat
În astă noapte-obrazul...
În mine zace un spin uscat,
Ce îşi îneacă amarul...

Luntrea aurie


Dar noptile acestea, frumoaso, cum de sunt,
Atât de diafane, din cer pâna-n pamânt?

Padurile par alge înalte-n clatinari...
Noi ne plimbam alaturi pe fundul unei mari.

Lucirile acestea de sus, vor fi fiind
Sau astre, sau meduze prin adâncimi plutind...

De-aseara se zareste, cu cârma spre Apus,
O luntre aurie, deasupra noastra, sus...

Asa ne urmareste de-aseara, pe-amândoi:
Sta drep deasupra noastra când ne oprim si noi!

O, poate ca din luntrea ce ne tinteste-asa
Într-un târziu, o scara de raze s-o lasa,

Si daca tu vroi-vei, ne vom sui. Apoi,
Cu luntrea aurie vom asfinti si noi.

Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale


Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
Ca norul care fuge pe cer batut de vânt...
Si în zadar, Madona, cer sprijin milei tale.

Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Si numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în asta nefericita stare.

Obrazul tau mi-i soare; gândirile-s sageata;
Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.

Iar îngerescul cântec si dulcile-ti cuvinte
Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fara mila ce viata mi-o alunga.

Dragoste de decembrie

Stăm amândoi acum în ninsoare
Şi luna ne priveşte insistent.
Să te admir neîncetat e o încântare
Şi ninge, ninge abundent...


Acum suntem doi oameni de zăpadă,
Iar eu te-am încuiat la mine-n gând.
Am construit din nea o baricadă,
Să nu mai poţi pleca nicicând...


Deşi acum miroase-a ger,
Noi ne jucăm cu neaua moale
Când, fără nori, fără de fulger,
Cerul trimite şoapte boreale...


Şi ninge disperat deasupra noastră,
Te strâng la piept, dar te îndepărtezi.
Privesc scurt spre bolta cea albastră,
Apoi te rog să nu m-abandonezi...


Tu nu m-asculţi, şi te îndepărtezi uşor,
Şi ninge-acum cu cioburi peste mine.
Speranţa şi încrederea într-o clipită mor,
Căci am pierdut ce-mi aparţine...


Dar nu durează mult şi te întorci la mine,
De-această dată pentru totdeauna.
Ne transformăm în umbre peregrine,
În prizonieri ai nopţii, ca şi luna.


Pornim apoi cu fulgii în zborul lin,
Şi simt cum mintea-i inundată de un val de bucurie,
Ne indreptăm spre cerul ce-i acum senin,
E dragoste de decembrie...

DESCULTI PRIN IUBIRE

Alearga iubirea spre noi
Cu brate de flori s-o primim,
S-asternem racoarea din ploi
Pe viata ce-atat o iubim.

Pe buzele noastre de foc
Sa arda iubirea mereu,
Si flori de cires si de soc
S-apese pamantul cel greu.

Cuvintele nu mai au loc
E-atata iubire acum,
Si toate s-au stins intr-un joc
Potrivnic,amar si nebun.

Desculti prin ploaia de flori
Petale de crin ne vorbesc,
Si toate se-aduna in zori
Sa cante in zbor pamantesc.

Iubirea valseaza si ea
C-o floare de colt prinsa-n par,
Iar rochia cea alba de nea
E toata din floare de mar.

Da-mi mana,iubite,usor
Si hai sa fugim prin paduri,
Sa mergem desculti printre flori
Pe-un tarm plin de fragi si de muri.

In ochi avem mare de flori
Ce cad pe pamant cu alai,
Iar noi alergam pana-n zori
Desculti cu iubirea in mai.