Orhideele istoria si secretele lor

Istoria orhideelor (I)

Primele orhidee cunoscute (in regiunile Mediteraneene) au fost numite Orchis – o referinta la cuvantul grecesc care inseamna ”testicule”, din cauza perechilor de tuberculi de forma ovala ai acestor plante.

Aceste orhidee, dar si altele, din cand in cand au fost considerate folositoare in medicina, dar singura orhidee cu valoare economica reala este Vanilla planifolia, sursa aromei de vanilie. Aceasta orhidee a fost folosita de azteci si a devenit cunoscuta in Europa la putin timp dupa ce spaniolii au cucerit Mexicul.

Orhideele epifite din Indiile de Vest si China au fost aduse in Marea Britanie incepand cu anii 1700. Pana la sfarsitul acelui secol deja erau crescute 15 specii la Gradina Botanica Regala de la Kew (Marea Britanie). Succesul nu a fost notabil, pentru ca orhideele erau crescute in sere fierbinti, umede, cu circulatia aerului foarte mica sau de loc.

Stanhopea nigroviolacea

Cand tehnicile de cultivare s-au imbunatatit, cu putin inainte de mijlocul secolului XIX, cultivarea orhideelor a devenit o obsesie in lumea celor bogati si cu titlu nobiliar. Colectionarii cutreierau tropicele in cautarea soiurilor noi, trimitand inapoi plante cu tonele. Erau atat de neobositi, incat in unele zone orhideele dorite au devenit rare sau aproape au disparut. Multe dintre orhidee au murit pe drum, si mai multe in mainile nepricepute ale cumparatorilor. Specimenele premiate erau vandute la preturi enorme, ducand la perceptia ca orhideea este o planta destinata doar bogatilor.

Orhidee Phalaenopsis


Un pericol si mai mare l-a reprezentat distrugerea habitatului. Taierea padurilor pentru exploatarea materialului lemnos sau pentru a crea pamanturi agricole sau pasuni au diminuat foarte serios populatia mondiala de orhidee. Focurile puse intentionat pentru a curata pamanturile, au dus la desertificarea unor intregi zone, asa s-au distrus, de exemplu, multe specii de orhidee din Indonezia. Din fericire, o dezvoltare recenta a fost benefica pentru tarile bogate in orhidee dar cu economia saraca si pentru starea lor economica, dar si pentru conservarea speciilor native. In multe tari, orhideele native se cresc in pepiniere pentru a fi exportate, vandute local sau pentru a imbogati habitatul natural prin replantare.

O alta contributie la cresterea accesibilitatii orhideelor a fost incrucisarea speciilor native. Hibridizarea a inceput in 1850, cand a devenit evident ca orhideele care se incrucisau foarte rar in habitatul lor natural, puteau fi incrucisate de catre un horticultor. Intr-adevar, s-au facut multe incrucisari intre soiuri, lista actuala de hibrizi depaseste mult 100.000 si numarul lor creste in fiecare an.

Istoria orhideelor (II)
Interesul in cultura orhideelor a aparut pentru prima data la inceputul secolului XIX. Un numar mare de factori au contribuit la aparitia acestui interes, dar cea mai mare contributie se considera a fi cea a lui William Cattley, care a crescut cateva plante noi, inclusiv alte plante tropicale, primite din America de Sud.
Continuarea articolului "Istoria orhideelor (I)"

Una din orhideele sale a inflorit in 1818 si a creat senzatie. A fost aratata botanistului John Lindley, (care este inca considerat ca unul dintre cei mai importanti taxonomi de orhidee din toate timpurile) si Lindley a numit planta Cattleya labiata. Aceasta numire a fost facuta in onoarea lui Cattley, dar si ca apreciere a frumusetii buzei florii. Se pare ca Swainson, omul care a colectionat plantele lui Cattley in Brazilia, a disparut inainte de a apuca sa spuna unde exact a gasit aceasta planta. Asta s-a intamplat cu 70 de ani inainte ca Cattleya labiata sa fie redescoperita.

Cattleya




In zilele cand a trait Cattley, era la moda ca bogatii, sa aiba sere mari pe proprietatile lor. Acestea erau incalzite la temperaturi tropicale prin tevi cu aburi de la un boiler, in care se ardea carbune. Un servitor trebuia sa stea treaz in fiecare noapte pentru a pune pe foc, pentru ca focul sa nu se stinga. Aceste structuri erau numite sere cu soba, iar in ele infloreau o varietate mare de plante tropicale. In sere de acest fel erau puse orhideele trimise in Anglia de catre colectionari. Aici, unele dintre orhidee au supravietuit, dar majoritatea s-au ofilit si in final au murit. Incetul cu incetul, pe masura ce informatiile aduse de colectionarii de plante din toata lumea despre cum si in ce conditii cresc orhideele s-au inmultit, cultivatorii au inceput sa scoata plantele din sere, sa le aseze in lumina, sa le dadea mai mult aer si pamant potrivit. Au inceput sa creasca si sa le mearga bine, astfel si interesul pentru ele a crescut simtitor.

In natura, orhideele cresc in simbioza cu ciupercile. Aceasta relatie este numita micoriza. In natura, semintele de orhidee nu vor germina daca nu sunt infectate de aceasta ciuperca, o situatie frustranta pentru crescatorii de la inceputuri, care nu gaseau nici o metoda de a inmulti orhideele din seminte. Mai ales, ca o capsula de orhidee poate contine cam un milion de seminte ca niste fire de praf. Semintele mititele au doar o mica sfera de tesut nediferentiat si nici un fel de rezerve naturale.

Cam la inceputul secolului XX, munca oamenilor de stiinta europeni Bernard si Burgeff, care au lucrat independent, a dus la germinarea cu succes a semintelor de orhidee, intr-un mediu de altfel steril, in care s-a stabilit o cultura de ciuperca potrivita. Din pacate acest lucru nu a dus la aparitia orhideelor ieftine, pentru ca procesul necesita prea multa tehnica si este dificil. O exceptie a fost Joseph Charlesworth, un om fara instruire stiintifica, caruia i-a reusit procesul de inmultire a orhideei si pana in 1909 a hibridizat si crescut Odontoglossum cu miile la pepiniera lui din Haywards Heath din Sussex. Multi hibrizi din tipul Crispum din zilele noastre isi au originile in plantele lui Charlesworth.


Odontoglossum




La om, copii acelorasi parinti nu vor arata deloc ca si parintii sau fratii, decat daca sunt gemeni identici – asta se intampla si cu orhidele. De la primii cultivatori, orice orhidee care s-a putut obtine, merita cultivata. Hibridizarea a fost imbunatatita mult si din punctul de vedere al calitatii florilor, si a accesibilitatii plantelor ca pret. Chiar si asa, cea mai buna planta dintr-un lot mare de seminte isi schimba stapanul la un pret relativ mare si majoritatea oamenilor puteau doar admira pozele despre ele in carti. Dar pretul plantelor superioare au cazut dramatic dupa 1960, cand tehnicile au permis ca majoritatea tipurilor de orhidee sa fie cultivate in laboratoare. Aceste plante sunt numite mericlone, prima jumatate a cuvantului fiind derivata de la tesuturile meristematice, pe care se initiaza procesul de inmultire si a doua parte indicand ca planta este de fapt o reproducere a plantei mama. Pretul mericlonelor este de obicei doar un pic mai mare decat a rasadurilor sau butasilor, asadar cu totii putem avea orhidee de top. Din pacate sunt distribuite si plante care nu au crescut destul sau au probleme de sanatate.

Si acum despre orhidee – pe scurt. Orhideele apartin unei uriase familii de plante numite Orchidaceae. Ceea ce le separa de toate celelalte familiile de plante este felul in care isi impacheteaza polenul intr-un mici pachete ceroate numite pollinia, pentru a astepta insectele sa le polenizeze. Prin acest sistem unic, nici un strop de polen nu este irosit. Insectele duc polenul de la o orhidee la alta, fertilizand astfel florile.

Orhideele sunt separate in grupe, in functie de similaritatile botanice. Aceste grupuri - Phalaenopsis si Miltoniopsis sunt numite genuri. In cadrul aceluiasi gen sunt speciile, cum ar fi Phalaenopsis sanderiana si Miltoniopsis vexillaria. Hibrizii sunt obtinuti prin incrucisarea si dintre specii, sau prin combinarea a doua sau mai multe genuri pentru a obtine hibrizi intergenerici. Si cum orhideele se pot hibridiza mai usor ca orice alta familie din imparatia plantelor, sunt disponibile acum o multitudine de hibrizi.


Miltonia






Dificultatile in inmultire au tinut orhideele pe post de raritati si la pret foarte mare. Inmultirea orhideelor prin seminte a fost inceata si nesigura, asadar divizarea a fost singura metoda care sa sigure cresterea disponibilitatii orhideelor. Orhideele au fost ceva deosebit si doar pentru cei bogati, pana la descoperirea germinarii semintelor intr-un nutriment steril, care a permis insamantarea si inmultirea orhideelor pe scara larga. Mai tarziu a aparut cultura in laborator a celulelor in mediu similar, ceea ce a facut posibila replicarea specimenelor selectate.

Cea mai mare orhidee din lume

Institutul brazilian pentru mediu a declarat ca "cea mai mare orhidee din lume" creste intr-o gradina botanica din capitala Braziliei si are inaltimea de 2.5 metri.

Plantata in Gradina Orhideelor din Brasilia in urma cu 5 ani, orhideea are deja 19 tije pe care infloresc 400 de flori. Aceasta orhidee face parte din genul Grammatophyllum genus.

Biologul Lou Menezes, a declarat ca " [planta] a crescut si s-a adaptat la clima din Brasilia" care este mult mai uscat decat cea din Malysia, locul de origine al plantei.

Specialistii lucreaza la obtinerea unei noi specii de orhidee prin incrucisarea Grammatophyllum cu genul Cyrtopodium, intalnit in padurea tropicala braziliana.

Bolile orhideelor
Orhideele formeaza o familie de plante foarte diversificata si raspandita pe glob. Ea cuprinde 30000 de specii, fara a lua in considerare si hibrizii dezvoltati de catre cultivatori de-alungul timpului. Cititi in continuare despre bolile ce pot afecta aceste minunate plante.

Daca intr-o zi se intampla ca planta sa fie infectata de o viroza, unui amator ii ramane o singura solutie: sa indeparteze orhideea afectata pentru a le salva pe celelalte. Nici macar un expert nu poate rezolva nimic in acest caz, nicaieri nu se gaseste o solutie impotriva virozei la plante. Din fericire, virusii care afecteaza plantele sunt foarte rari, aparand, de obicei, doar la Cymbidium si Phalaenopsis. Daca frunzele prezinta pete galbene sau negre, punctiforme sau sub forma de dungi, poate fi vorba despre o viroza; totusi, diagnosticul sigur poate fi pus doar de un specialist.

Cultivatorului neprofesionist nu ii stau la dispozitie nici solutiile impotriva bacteriozei. Microbii periculosi sunt transmisi, ca si virusii, prin insecte. La fel ca virozele, bacteriozele sunt molipsitoare, putand sa se transmita intre plante. Aparitia unor pete galbui sau maronii de putregai, care se intind pe frunze, lastari si radacini, este un semn tipic pentru o bacterioza. Chiar daca poate parea usor sa indepartam cu ajutorul unui cutit dezinfectat (inainte si dupa) portiunile afectate, uneori este de preferat sa distrugem planta pentru a asigura sanatatea vecinelor sale.

Virozele si bacteriozele sunt relativ rare la orhidee, oricum mult mai rare decat la alte flori, orhideele fiind foarte rezistente la aceste boli. Nu orice pata galbuie sau maronie pe frunzele de Phalaenopsis si nu orice frunza ofilita de Miltonia indica o infectie. Totusi, amatorii de orhidee trebuie sa ia seama de acest avertisment: deseori s-a intamplat ca o cultura intreaga sa se imbolnaveasca de la o orhidee obtinuta la pret redus.

Orhidee Phalaenopsis hibrid





Acest avertisment este valabil mai ales pentru cea de-a treia varietate de infectie, cea a micozelor. Acestea sunt provocate de o multitudine de ciuperci microscopice, care se "instaleaza" mai intai sub forma unor rizomi parazitari pe tesutul radacinilor sau frunzelor si extrag nutrientii utili plantei. Mai tarziu, se dezvolta sporii care accelereaza raspandirea bolii. Spre usurarea amatorilor de orhidee, majoritatea micozelor pot fi prevenite printr-o cultura constiincioasa. aerul statut sau prea uscat, conditiile improprii de temperatura si lumina (prea mult intuneric sau actiunea directa a razelor solare), substratul rece si prea umed in jurul radacinii, dar si excesul de ingrasaminte pot slabi chiar si cele mai rezistente orhidee si le pot face susceptibile la micoze. Aceste afectiuni sunt usor diagnosticabile, dar uneori exista riscul sa le confundam cu bacteriozele.

Daca apar pete pe frunze, daca florile putrezesc sau apar depuneri rosiatice de spori pe partile inferioare, daca radacinile se restrang sau se rup, este evident riscul unei micoze, daca aceasta nu este deja prezenta. Atunci cand imbolnavirea a avut loc, dar nu a progresat mult, putem incerca sa salvam planta.

In primul rand, orhideea afectata trebuie izolata imediat! Trebuie scoasa din ghiveci, curatata de partile bolnave (punctele de taiere se vor dezinfecta cu pudra de carbune!), substratul vechi trebuie aruncat si radacinile tinute pentru scurt timp intr-o baie de fungicid, cu care se vor si stropi frunzele. Planta se va muta intr-un ghiveci steril, cu substrat nou, si va fi udata putin timp de trei-patru saptamani. Amatorul de orhidee dornic sa incerce terapiile naturiste poate folosi un mijloc alternativ, folositor doar impotriva bacteriilor si ciupercilor, anume o infuzie de usturoi. Peste un catel de usturoi strivit se va turna un litru de apa clocotita.

Daca micoza a progresat prea mult, singura solutie ramasa este distrugerea plantei.

Daunatorii orhideelor (I)
Parazitii pot cauza daune importante oricarei plante terestre. Cu atat mai dureroasa este imaginea unei orhidee delicate afectate de atacul animalelor taratoare sau zburatoare. Totusi vaporii toxici ai pesticidelor pot ramane mult timp in locuinta, de exemplu in perdele sau in alte textile, putand fi la fel de periculoase, chiar si pentru oameni. De aceea, este de recomandat multa prudenta cand vrem sa abordam metode chimice de combatere a parazitilor.

Iata cateva metode pentru alungarea daunatorilor orhideei. Cea mai simpla clasificare a daunatorilor este in doua categorii: cei supraterani, care ataca partea vizibila a plantei, si cei subterani, care se hranesc cu radacinile din substrat.

Atunci cand planta prezinta pete albicioase sau maronii, cu frunze care ingalbenesc si cad (mai ales daca este vorba de Cymbidium, Paphiopedilum sau Dendrobium), dar si cand gasim panze fine pe partile inferioare ale frunzelor, avem de-a face cu paianjenul rosu, o specie de acarieni parazitari care inteapa celulele frunzelor si le sug continutul. Acesti acarieni pot fi combatuti cu un spray special sau - de preferat! - planta poate fi stropita generos cu apa si impachetata doua sau trei zile intr-un invelis transparent de plastic. Acarienii nu suporta umezeala si vor muri curand.

Paianjen rosu


Paduchii de frunze, afide care pot avea sau nu aripi, formeaza colonii pe frunzele moi, varfurile lastarilor si muguri. sunt foarte prolifici si dauneaza plantei vaduvind-o de nutrienti importanti, printre care proteinele. De asemenea, ei pot fi purtatori de infectii virale. Depunerile lipicioase pe care le produc gazduiesc, de asemenea, ciuperci microscopice care pot provoca micoze - in natura, aceste picaturi zaharoase sunt culese de furnici si albine, care le consuma cu placere.

Aparitia afidelor este o urgenta care trebuie rezolvata imediat. Putem proceda mecanic, indepartand exemplarele cu dusul (nu vom folosi apa foarte rece!), dar daca s-au format colonii, trebuie sa actionam cu ajutorul unui insecticid chimic. De preferat este sa-l aplicam pe o bucata de vata, pentru a evita stropirea intregii plante. Exista si mijloace naturale, deloc toxice, la care putem apela, de exemplu ceaiul Rainfarn (30 g la litru de apa, dupa care solutia va fi diluata 1:3 si stropita) sau infuzia din frunze de rubarba (500 g frunze maruntite la 3 litri de apa, lasate 24 ore, apoi fierte, racite si stropite fara diluare). De asemenea, se poate presara peste colonia afidelor un praf fin de roca vulcanica: acesta se lipeste de insecte, astupandu-le porii.

afide




In natura, afidele au o serie de pradatori, printre care numeroase insecte zburatoare cum ar fi buburuzele. O singura buburuza poate consuma 100 de paduchi pe zi, asadar in scurt timp ea poate elimina o colonie intreaga. Acest motiv este suficient sa primim cu bucurie un astfel de oaspete in cultura noastra de orhidee.

Mai dificila este combaterea paduchilor testosi. Ei se stabilesc sub frunzele multor specii de orhidee, sunt maronii si au un diametru de 2-5 mm: sunt greu de recunoscut ca insecte deoarece platosa le acopera in totalitate picioarele si antenele. Dupa cum indica numele lor, au o armura din secretii corporale intarite, care: poate fi convexa sau concava. Actiunea lor parazitara este asemanatoare cu a afidelor, ei ataca celulele plantei si aspira substantele nutritive. Tinand cont de faptul ca o singura femela poate produce trei miliarde de urmasi pe an, actiunea lor nu este de trecut cu vederea.

Daca numarul lor este inca mic, paduchii testosi pot fi indepartati cu unghia sau cu un burete. Apoi planta trebuie spalata cu apa calduta, la care s-a adaugat putin sapun pentru distrugerea oualor. Daca indepartarea mecanica nu mai este posibila, un preparat pe baza de ulei de parafina poate ucide parazitii in mod eficient.

La fel se procedeaza si in cazul paduchilor lanosi. Acestia pot fi indepartati manual, cu o penseta, dupa care planta afectata va fi spalata sau stropita cu un preparat pe baza de ulei de parafina. Paduchii lanosi ataca mai ales axul frunzei orhideelor Cattleya sau Phalaenopsis, producand depuneri albe, asemanatoare cu vata, sub care se dezvolta larvele. Pentru a-si asigura plantele, crescatorul trebuie sa repete tratamentele de indepartare a parazitilor cel putin de doua ori, la intervale de doua saptamani.

Tripsi, sunt paraziti la fel de temuti, dotati cu un sistem de intepare. Daca florile au pete maronii si se usuca, iar pe partile inferioare ale frunzelor exista o depunere lucioasa, argintie sau albicioasa, atacul thysanopterelor este aproape cert. Aceste insecte au dimensiunile de 1-2 mm, sunt galbui sau maronii, au sase picioare si o pereche de aripi cu perisori. Picioarele lor sunt dotate cu ventuze minuscule. Orhideele aflate intr-un mediu prea uscat sunt deosebit de susceptibile la atacul lor.

In general, stropirea plantelor cu substante chimice ar trebui privita ca o ultima solutie in cazul unui atac al thysanopterelor. Este de preferat metoda folosita si in cazul acarienilor: planta va fi udata si infasurata intr-un invelis transparent, ermetic, din plastic.

Parazitii care ataca planta din substrat, consumandu-i radacina, isi fac prezenta simtita abia cand semnele bolii ajung in partea supraterana a plantei. De aceea, trebuie sa fim mereu atenti pentru a repera cele mai mici schimbari in starea plantei. Cand mutam o orhidee dintr-un ghiveci in altul, starea radacinilor astfel expuse ne va spune multe despre organismele prezente in substrat.
Plantele slabite pot fi afectate de anumite specii de acarieni, acestia putand fi observati cu lupa. Ei se hranesc chiar cu radacina plantei. In comert se gasesc numeroase insecticide care ii pot distruge, insa este de preferat o abordare mai naturala: radacinile se vor spala temeinic cu apa, portiunile afectate vor fi indepartate, apoi riscul de infectie va fi eliminat cu ajutorul infuziei de usturoi. Bineinteles, va fi schimbat si substratul. Orhideei ii va lua ceva mai mult timp sa-si revina dupa atac, dar va fi fost evitat riscul unor efecte secundare ale substantelor chimice.

Colembolele albicioase nu apartin neaparat categoriei daunatorilor. In natura, ele sunt foarte utile, deoarece ajuta la descompunerea materiei organice. Detin un organ special in partea posterioara, care le ajuta sa sara pe distante de 15 ori mai mari decat propria lungime. atunci cand apar in numar foarte mare, mai ales in cazul unui ghiveci mic cu substrat foarte umed, colembolele pot ataca radacinile. Inainte de a le combate cu ajutorul chimicalelor, putem incerca spalarea substratului (zilnic, timp de o saptamana) cu apa calduta, dupa care il lasam sa se usuce complet inainte de a incepe din nou udarea.


Atunci cand substratul este prea umed, musculita neagra poate ataca si ea orhideele. Este o insecta albicioasa, lunga de pana la 7 mm, care dauneaza radacinii si intregului substrat, facandu-l impermeabil pentru aer. Exista doua metode pentru a elimina aceste insecte: prima este introducerea ierbii grase (pinguicula), o planta carnivora pe care o asezam intre orhidee in ghivece mici. A doua varianta este folosirea hartiei de muste, care atrage insectele zburatoare si le imobilizeaza numai prin culoarea ei galbena. aceasta poate fi asezata pe suporti chiar in ghivecele orhideelor si este foarte eficienta impotriva musculitei negre.

1. Orhideea Anguola



Speciile aparţinând acestui gen sunt terestre sau epifite (trăiesc fixate pe altă plantă fără a fi paraziţi, acestea servindu-i numai ca sprijin). În perioada rece a anului se păstrează în sere uşor încălzite şi se udă foarte puţin.

2.Orhideea Cattleya



Poarte numele englezului W. Cattley care a deţinut una dintre cele mai bogate colecţii de orhidei. El a fost primul care a reuşit să o facă să înflorească în cameră. Florile sunt plăcut parfumate

3.Orhideea Cymbidium



Orhideele Cymbidium cresc la altitudini de peste 2000 m. Florile sunt mari, frumos mirositoare, şi se păstrează mult timp (aproximativ 40 50 zile). I se mai spune şi orhidea barcă datorită formei de luntre.

4.Orhideea Cypredium



Acestei orhidei i se mai spune şi papucul lui Venus. Vara intră în repaus urmând ca din toamnă până primăvara să înflorească.

5.Orhideea Dendrobium



Orhideea dendrobium cuprinde aproximativ 800 de specii. Florile sunt frumoase şi aranjate una doua sau trei pe o scurtă tijă florală.

6. Orhideea Laelia



Acest gen de orhidei sunt foarte populare , datorită florilor frumoase, şi uşurinţei cu care sunt cultivate în interior. Poarte numele unei Vestale Romane.

7. Orhideea Lycaste



Este o floare ce tolerează temperaturi de până la -1 °C. Pe tija florală se găseşte o singură floare.. Numele de Lycaste vine de la un prinţ grec renumit pentru frumuseţea sa.

8.Orhideea Miltonia



Acest gen cuprinde cele mai frumoase specii de orhidee. A căpătat numele de la vicontele Milton, priceput în cultivarea orhideelor.

9. Orhideele Odontoglossum



Speciile acestui gen pretind o atmosferă umedă şi temperaturi scăzute de 8-10 °C. În mediu natural cresc la altitudini cuprinse între 1500- 3000 m înălţime.

10. Orhideea Oncidium



Poartă denumirea populară de Orhideea fluture. La flori predomină culorile de galben şi maro. Este un gen de are nevoie de foarte multă lumină.

11.Orhideele Pleione



Orhideele pleione au nevoie de temperaturi cât mai joase atât iarna cât şi vara.Florile sunt frumoase şi apar înaintea frunzelor la începutul primăverii.

12. Orhideea Stanhopea



Aceasta orhidee este o plantă epifită , cu flori ciudate , cu petale ondulate şi labela (petala superioară a corolei orhideelor ). Parfumul este deosebit, extrem de tare şi de dulceag ce dă dureri de cap.

13. Orhideea Vanda



Genul are peste 50 de specii din care Vanda coerulea , cu flori de un albastru superb este considerată cea mai frumoasă.